horcăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot.
2. (
Reg.) A sforăi. [
Var.:
horcăní vb. IV] –
Horc +
suf. -ăi.horcăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)horcăí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. hórcăie, imperf. 3
sg. horcăiá; conj. prez. 3
să hórcăiehorcăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)horcăì v.
1. a răsufla greu și cu un sgomot particular (se zice mai ales de muribunzi);
2. a sforăi tare. [Onomatopee].
horcăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)hórcăĭ și
hî́rcîĭ v. intr. (vsl.
*hŭrhati și
hrakati, bg.
hŭrkam, sîrb.
hrkati, rkati, rut.
harkotiti, rus.
hórkatĭ și
hrákatĭ, cam a. î.,
krĭúkatĭ, a grohăi,
fýrkatĭ, a sforăi; ung.
korkanni, horkantani, horkolni, a horăi, a horcăi,
horkintani, a-țĭ da sufletu,
hörögni, höregni, a horcăi. V.
cîrceag, harhat, hraconit și
rîcîĭ). Răsuflu greŭ (ca omu gîtuit orĭ aproape de moarte). – Și
horcănesc, horconesc, horogesc (după ung.) și
horcotesc (după rut.).