ginere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÍNERE, gineri, s. m. 1. Soțul unei femei, considerat în raport cu părinții acesteia.
2. (
Pop.) Mire. – Din
lat. gener, -eri.ginere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gínere (gíneri), s. m. –
1. Soțul unei femei, în raport cu părinții acesteia. –
2. Mire. –
Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. žiner. Lat. gĕner (Pușcariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; DAR),
cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvînt comun în toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „bărbat căsătorit” pe care Sandfeld 37 îl presupune, deducîndu-l din
ngr. γαμβρός; indică numai persoana căsătorită, din punctul de vedere al înrudirii sale spirituale cu socrii, sau în cursul ceremoniei de nuntă. –
Der. gineri, vb. (a face pe cineva să-i fie ginere, a-și da fata după cineva);
ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).
ginere (Dicționaru limbii românești, 1939)gínere m. (lat.
gener, it.
género, pv.
genere, fr.
gendre, sp.
yerno, pg.
genro). Bărbatu fiĭceĭ în raport cu părințiĭ eĭ.
Vest. Mire.
Gătit ca un ginere, spilcuit, îmbrăcat foarte îngrijit.
După moarte, și cal de ginere, după ploaĭe, chepeneag (se zice cînd un folos vine prea tîrziŭ).
ginere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gínere s. m.,
art. gínerele; pl. gíneriginere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ginere m.
1. bărbatul fiicei, în raport cu părinții ei;
2. Munt. și Tr. mire:
aștept să sosească ginerii noștri din Țarigrad OD. [Lat. GENEREM].