forma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FORMÁ, formez, vb. I.
Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦
Refl. A lua ființă, a lua naștere.
2. A educa, a crește.
3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta.
4. A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare. (
2) – Din
fr. former, lat. formare.forma (Dicționar de neologisme, 1986)FORMÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) face, a lua ființă. ♦ A (se) constitui, a (se) organiza. ♦
tr. A alcătui, a confecționa.
2. A (se) educa, a (se) dezvolta; a crește. [< fr.
former, it., lat.
formare].
forma (Marele dicționar de neologisme, 2000)FORMÁ vb. I. tr., refl. 1. a (se) face, a lua ființă. ◊ a (se) constitui, a (se) organiza. 2. a (se) educa, a (se) dezvolta; a crește. II. tr. (despre elemente multiple) a alcătui, a compune; a reprezenta. (< fr.
former, lat.
formare)
forma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)formá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
formeázăformà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)formà v.
1. a da ființă și formă;
2. a da o formă sau figură:
a forma litere, sunete; 3. a institui, a stabili:
a forma o societate; 4. a produce, a constitui:
ploaia a format un torent; 5. a concepe, a imagina:
a forma un proiect; 6. a cultiva prin instrucțiune, prin educațiune:
a forma inima copiilor; 7. a lua, a căpăta o formă:
corpul său se formează.