emergent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMERGÉNT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din
fr. émergent, lat. emergens, -ntis.emergent (Dicționar de neologisme, 1986)EMERGÉNT, -Ă adj. (
Despre radiații, corpuri) Care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. ◊
Teoria evoluției emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. [< fr.
émergent, cf. lat.
emergere – a ieși].
emergent (Marele dicționar de neologisme, 2000)EMERGÉNT, -Ă adj. care emerge. ◊ (despre radiații, corpuri) care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. (< fr.
émergent, lat.
emergens)
emergent (Dicționaru limbii românești, 1939)*emergént, -ă adj. (lat.
emérgens, -éntis). Care ĭese deasupra mediuluĭ:
stîncĭ emergente din apă.emergent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)emergént (care iese dintr-un mediu)
adj. m.,
pl. emergénți; f. emergéntă, pl. emergénteemergent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMERGÉNT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care părăsește un sistem de medii. — Din
fr. émergent, lat. emergens, -ntis.