doar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai.
Stai doar o clipă! ◊
Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu...
2. Vezi bine, cum se știe; desigur.
Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil.
Va reuși doar până la urmă! ◊
Expr. Fără doar și poate = fără nici o îndoială; neapărat. ♦ În speranța că...
L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊
Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite.
4. (
Reg., la începutul unei propoziții interogative) Oare? [
Var.:
doáră adv.] –
Lat. de-hora.doar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)doar adv.doar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)doar (doară) adv.
1. oare:
doar va veni ? 2. poate că:
doar moș Ioan; fără doar și poate, absolut;
3. cel puțin:
casa doar e a lui; 4. într’o doară, din întâmplare:
se hotărî să vie într’o doară ISP. [V.
oare].
doar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai.
Stai doar o clipă! ◊
Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu...
2. Vezi bine, cum se știe; desigur.
Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil.
Va reuși doar până la urmă! ◊
Expr. Fără doar și poate = fără nicio îndoială; neapărat. ♦ În speranța că...
L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊
Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite.
4. (
Reg.; la începutul unei propoziții interogative) Oare? [
Var.:
doáră adv.] —
Lat. de-hora.