teozofie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEOZOFÍE s. f. Doctrină filozofică-religioasă de origine orientală, care susține teoria cunoașterii nemijlocite a esenței divinității. [
Pr.:
te-o-] – Din
fr. théosophie.teozofie (Dicționar de neologisme, 1986)TEOZOFÍE s.f. Doctrină filozofică-religioasă care susține ideea pretinsei cunoașteri nemijlocite a divinității pe calea legăturii cu așa-numita lume transcendentală. V.
mistică. [Gen.
-iei, var.
teosofie s.f. / cf. fr.
théosophie, gr.
theosophia <
theos – zeu,
sophia – înțelepciune].
teozofie (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEOZOFÍE s. f. doctrină filozofico-religioasă care susține ideea cunoașterii nemijlocite a divinității pe calea legăturii cu lumea transcendentală. (< fr.
théosophie)
teozofie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teozofíe (te-o-) s. f.,
art. teozofía, g.-d. teozofíi, art. teozofíeiteozofie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEOZOFÍE s. f. Termen desemnând diferite doctrine care susțin ideea unei cunoașteri superioare a esenței lui Dumnezeu, cu ajutorul unei intuiții mistice sui-generis. [
Pr.:
te-o-] — Din
fr. théosophie.