scruntar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)scruntár, scruntáre și
scruntáruri, s.n. (reg.)
1. loc nisipos sau pietros; scruntărie.
2. loc ridicat, dâmb.
3. râpă cu pietre, făcută de șuvoiul apelor.
4. (în sintagma)
scruntar de pădure = pădurice; pâlc de pădure.
5. (adj.) curat.
scruntar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (
Înv. și
reg.) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui râu.
scruntar (Dicționaru limbii românești, 1939)scruntár n., pl.
e (cp. cu
scrunțar, grind, crint, scrîntesc, prund, cu got.
gruntu-, germ.
grund, teren, fond, grunt, și cu litv.
krântas, mal rîpos).
Vechĭ. Loc nisipos, banc de nisip.
Azĭ. Mold. ș. a. Insulă, ostrov, grind, prund:
gîrle printre scruntare (Sadov. VR. 1922, 11, 164),
năboirea apelor care cuprinseră tot scruntaru (Sov. 194),
jălindu-șĭ bărbatu, rămas în scruntaru moriĭ (199). — Vechĭ și
scruntărire. V.
banc.