RACADUIRĂCĂDU'I, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine ameninţătoare. - Din magh.
reked "a răguşi".
răcădu'i vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
răcădui'esc, imperf. 3 sg.
răcădui'a; conj. prez. 3 sg. şi pl.
răcădui'ască