RABUFNIRĂBUFN'I, răbufnesc, vb. IV.
1. Intranz. şi tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd şi puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ** Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic.
2. Intranz. A izbucni cu putere; a ţâşni, a năvăli. ** Tranz. A da drumul la..., a împrăştia. ** A năpădi.
3. Intranz. A-şi exprima pe neaşteptate şi în mod violent nemulţumirea, după ce tăcuse mult timp. - Din
răzbufni (înv. "a răbufni" <
răz- + bufni). RĂBUFN'I vb. v.
|erupe||.
răbufn'i vb., ind. prez. 3 sg.
răbufn'esc, imperf. 3 sg.
răbufne'a; conj. prez. 3 sg. şi pl.
răbufne'ască