obscur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos.
2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles.
3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din
fr. obscur, lat. obscurus.obscur (Dicționar de neologisme, 1986)OBSCÚR, -Ă adj. 1. Întunecat, întunecos.
2. (
Fig.) Nedeslușit, neclar, vag.
3. (
Fig.) Necunoscut, neștiut; lipsit de merite, mediocru. [Cf. fr.
obscur, lat.
obscurus].
obscur (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBSCÚR, -Ă adj. 1. lipsit de lumină, întunecos. 2. (fig.) nedeslușit, neclar, vag. 3. (fig.) necunoscut; lipsit de merite deosebite, mediocru. (< fr.
obscur, lat.
obscurus)
obscur (Dicționaru limbii românești, 1939)*obscúr, -ă adj. (lat.
obscúrus). Întunecat, fără lumină:
becĭ obscur. Închis, întunecat:
colorĭ [!] obscure. Fig. Ascuns, retras, necunoscut:
vĭață obscură. De jos, din popor, plebeŭ:
familie obscură. Încurcat, nelămurit:
stil obscur. Adv.
A trăi, a scrie obscur.obscur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obscúr adj. m.,
pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúreobscur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)obscur a.
1. întunecos:
coridor obscur; 2. fig. greu de înțeles:
cugetare obscură; 3. puțin cunoscut:
om obscur.obscur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos.
2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles.
3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. — Din
fr. obscur, lat. obscurus.