mandant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și
f.,
adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din
fr. mandant.mandant (Dicționar de neologisme, 1986)MANDÁNT s.m. Autor al unui mandat; cel care împuternicește pe altcineva să-l reprezinte în diverse activități comerciale. [< fr.
mandant, it.
mandante].
mandant (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANDÁNT s. m. cel care împuternicește pe cineva să-l reprezinte în anumite activități (comerciale). (< fr.
mandant)
mandant (Dicționaru limbii românești, 1939)*mandánt, -ă adj. și s. (lat.
mándans, -ántis). Cel care mandează, care dă cuĭva un mandat (o însărcinare) de a lucra în numele luĭ.
mandant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mandánt adj. m.,
s. m.,
pl. mandánți; adj. f.,
s. f. mandántă, pl. mandánte