INCETATENIÎNCETĂŢEN'I, încetăţenesc, vb. IV.
1. Tranz. A acorda cuiva o cetăţenie; a indigena.
2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. -
În + cetăţean.ÎNCETĂŢEN'I vb. v.
|statornici||.încetăţen'i vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
încetăţen'esc, imperf. 3 sg.
încetăţene'a; conj. prez. 3 sg. şi pl.
încetăţene'ască