INCERCUIÎNCERCU'I, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părţile. ** A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). -
În + cerc + suf.
-ui.ÎNCERCU'I vb.
1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. şi pop.) a cuprinde, (înv.) a împre-jura.
(L-au ~ pe duşman.) 2. v.
|asedia||.
3. v.
încon-jura.
încercu'i vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
încercui'esc, imperf. 3 sg.
încercui'a; conj. prez. 3 sg. şi pl.
încercui'ască