emondare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMONDÁRE, emondări, s. f. Emondaj. –
Cf. fr. émonder.emondare (Dicționar de neologisme, 1986)EMONDÁRE s.f. Acțiunea de a emonda și rezultatul ei; emondaj, emondație. [<
emonda].
emondare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)emondáre s. f.,
g.-d. art. emondắrii; pl. emondắriemondare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMONDÁRE, emondări, s. f. Emondaj. —
V. emonda.