DEZBARADEZBĂR'A, dezb'ar, vb. I. Refl.
1. A renunţa la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobişnui de un nărav; a se dezvăţa.
2. A reuşi să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Pr.: ind. şi:
dezb~'ar] - Et. nec.
A (se) dezbăra ≠ a (se) obişnui, a (se) învăţa
A dezbăra ≠ a deprinde
A se dezbăra ≠ a (se) deprinde
DEZBĂR'A vb.
1. a (se) debarasa, a (se) descoto-rosi, a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înţărca.
(S-a ~ de un viciu.) 2. v.
|descotorosi||.
dezbăr'a vb., ind. prez. 1 sg.
dezb'ar/dezbăr, 2 sg.
dezb'ari; conj. prez. 3 sg. şi pl.
dezb'are