cumpăt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚMPĂT, s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare.
2. (Rar) încercare grea la care este supus cineva.
3. (
Înv.; în
expr.)
Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. –
Lat. compitus (= computus „socoteală”).