CONDUCERECOND'UCERE, conduceri, s.f. Acţiunea de
a (se) conduce; activitatea conducătorului. ** (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. - V.
|conduce||. COND'UCERE s.
1. cârmuire, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire, (înv. şi pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă.
(~ ţării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. v.
guver-nare.
3. v.
|putere||.
4. v.
|administraţie||.
5. v.
|comandă||.
6. v.
|prezidare||.
7. v.
|dirijare||.
8. direcţie, şefie.
(Deţine ~ unei instituţii.) 9. v. (concr.)
staff. (Întreaga ~ a fost schimbată.) 10. v.
|îndrumare||.
11. v.
|însoţire||.
cond'ucere s. f. ducere