CONDUCECOND'UCE, cond'uc, vb. III.
1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ** Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri.
2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după...
3. Tranz. A însoţi pe cineva.
4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s.
condus'ei, part.
condus] - Din lat.
conducere. COND'UCE vb.
1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. şi pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povăţui.
(Ştefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v.
ad-ministra.
3. v.
|comanda||.
4. v.
|prezida||.
5. v.
|dirija||.
6. v.
|călăuzi||.
7. v.
|îndruma||.
8. v.
|ghida||.
9. v.
|sfătui||.
10. v.
|însoţi||.
11. v.
|duce||.
12. v.
|dirija||.
13. v.
|şofa||.
14. v.
|mâna||.
cond'uce vb. duce