CONDUCATORCONDUCĂT'OR, -O'ARE, conducători, -oare, adj., s.m. şi f.
I. Adj.
1. Care conduce, de conducere.
2. (Despre corpuri, în sintagma)
Bun (sau
rău) conducător de căldură (sau
de electricitate) = care are însuşirea de a transmite (sau de a nu transmite) căldura (sau electricitatea).
II. S.m. şi f. Persoană sau organ care conduce un partid, o organizaţie, o instituţie sau o întreprindere. -
|Conduce|| + suf.
-ător. CONDUCĂT'OR s., adj.
1. s.
(POL.) cârmuitor, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. şi pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci.
(Ştefan, marele ~ al Moldovei.) 2. s. cârmuitor, guvernator, (turcism înv.) zabet.
(~ al unei provincii.) 3. s. v.
|domnitor||.
4. s., adj. v.
guver-nant.
5. adj. v.
|guvernamental||.
6. (POL.) adj., s. v.
|hegemon||.
7. s. v.
|comandant||.
8. s. şef, (rar) diriguitor, (înv.) principal.
(~ al mişcării de eliberare.) 9. s. şef, (fam.) ştab.
(~ al unei instituţii.) 10. s. şef, vătaf, (înv.) staroste.
(~ al breslei cojocarilor.) 11. s. căpetenie, vătaf, (reg.) birău, jude.
(~ al colindătorilor.) 12. s. şofer. (~
de basculantă.)conducăt'or adj. m., s. m., pl.
conducăt'ori; f. sg. şi pl.
conducăto'are