complexiune - explicat in DEX

complexiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion.

complexiune (Dicționar de neologisme, 1986)
COMPLEXIÚNE s.f. 1. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. 2. Simplocă. [Var. complecție, complecțiune, complesiune s.f. / < fr. complexion, cf. lat. complexio – unire].

complexiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMPLEXIÚNE s. f. 1. totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. ◊ (fig.) înfățișare, aspect. 2. simplocă. (< fr. complexion, lat. complexio)

complexiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*complexiúne f. (lat. compléxio, -ónis). Constituțiunea corpuluĭ. Caracter, temperament. V. cras 1.

complexiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni

complexiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] — Din fr. complexion.

complexiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
complexi(un)e f. constituirea corpului: complexiune delicată.