ceauș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (
1) al curții.
2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici:
a) șef al unei cete de slujitori;
b) căpetenie de surugii;
c) căpetenia vânătorilor domnești;
d) aprod (
3).
3. (
Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din
tc. çavuș.