descărca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCĂRCÁ, descárc, vb. I.
Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura.
2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unei piese, unei construcții, unui sistem tehnic etc. care ar putea produce deformarea acestuia.
3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage, a slobozi un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦
Tranz. și
refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦
Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui.
4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦
Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-și descărca conștiința (sau
inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva.
5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. –
Lat. discarricare.descărca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)descărcá (descárc, descărcát), vb. –
1. A da jos sau a ușura încărcătura. –
2. A despovăra, a dezvinovăți, a absolvi. –
3. A trage (cu o armă de foc). –
4. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. –
Mr.,
megl. discarc. Lat. dĭscarrĭcāre (Densusianu,
Hlr., I, 169; Pușcariu 507; Candrea-Dens., 258; REW 2652; Tiktin);
cf. alb. skarkoń, it. discar(i)care, prov.,
sp. descargar, port. descarregar. –
Der. descărcat, s. n. (descărcare);
descărcător, s. n. (dispozitiv de descărcare);
descărcătură, s. f. (descărcare).
descărca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descărcá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
descárcădescărca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCĂRCÁ, descárc, vb. I.
Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura.
2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora.
3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦
Tranz. și
refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦
Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui.
4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦
Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-și descărca conștiința (sau
inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva.
5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. —
Lat. discarricare.descărcà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)descărcà v.
1. a lua cuiva sarcina;
2. a da jos din car (lemne);
3. a dispensa, a ușura:
a descărca de obligațiune; 4. a slobozi o armă de foc;
5. a declara achitat sau liber de o datorie:
6. fig. a da liber curs:
a-și descărca mânia asupra cuiva. [Lat. DISCARRICARE].