descăpățâna(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DESCĂPĂȚÂNÁ,descăpățânéz, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Des1- + căpățână.
descăpățâna(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) descăpățâná(a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățâna(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DESCĂPĂȚÂNÁ,descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. — Pref. des- +căpățână.
descăpățânà(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) descăpățânà v. a decapita: pe robii toți de-a rândul îi descăpățânau AL. [Dela căpățână (în sens de «cap»)].