descântătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DESCÂNTĂTÚRĂ,descântături, s. f. Descântec. – Descânta + suf. -ătură.
descântătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descântătură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DESCÂNTĂTÚRĂ,descântături, s. f. (Rar) Descântec. — Descânta + suf. -ătură.