descânta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I.
1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦
Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece).
2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. –
Lat. discantare.descânta (Dicționar de argou al limbii române, 2007)descânta, descânt v. t. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
descânta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descântá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
descấntădescântà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)descântà v.
1. a rosti descântece sau vrăji (pentru vindecarea unor boale !);
2. fig. a căuta să convingă prin vorbe (mai mult ironic):
cât l’am descântat eu! [V.
încântà].descânta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I.
1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦
Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece).
2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. —
Lat. *discantare.