de (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)de-. – Prefix neologic, care adaugă anumitor cuvinte ideea de privațiune sau suprimare:
decolora, denatura, deplasa etc. În marea majoritate a cazurilor, aparține împrumuturilor străine, în general din
fr.; nu pare a fi fost productiv în cadrul
rom.de (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)de2 / dec / deh interj.
de (Dicționaru limbii românești, 1939)2) de saŭ
dă (și ngr.
de, scris
nte, haĭ, haĭde):
De! Știŭ eŭ ce să fac?! De! Fă cum vreĭ! Arată și ironia:
Apoĭ de! Deștepțĭ ca tine maĭ rar!de (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând:
a) nedumerire, șovăială, nesiguranță;
b) resemnare;
c) nepăsare față de cineva.
Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare;
e) ironie.
2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum. [
Var.: (
1, reg.)
dă, (
2, pop.)
dec interj.] – Onomatopee.
de (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DE3 interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.
de (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)de prep. –
1. Indică punctul de proveniență:
de undeva, de dincolo de moarte (Goga). –
2. Indică motivul, cauza:
degetele rebegite de frig (Macedonski). –
3. Din (indică ceea ce conține):
o cupă de aur (Bălcescu). –
4. Cu (indică ceea ce conține). –
5. Indică echivalența cu o unitate de măsură. –
6. (Înv.) Prin (indică mijlocul):
de bunătatea făpturiei cunosc pre Ziditoriu (Coresi). –
7. Pentru (indică scopul sau finalitatea):
cum dorește cerbul fîntîna (Dosoftei);
Florica nu-i de tine (Alecsandri). –
8. Indică separația. –
9. Funcție partitivă:
de toate cele ce i-au trebuit (Neculce). –
10. Funcție distributivă. –
11. Funcție ordinală. –
12. La (indică direcția). –
13. (Înv.) Ca, decît (funcție comparativă):
de vulpile și păsările mai sărac iaste (Coresi), (astăzi se preferă
decît). –
14. Funcție atributivă:
ai făcut moarte de Grec (Alecsandri);
nevasta i-a murit de tînără (Sadoveanu). –
15. Care (funcție relativă):
era un om de avea o rană (Dosoftei). –
16. Funcție copulativă:
prostul de Ion. –
17. Funcție expletivă:
ori tu n’ai văzut de-un zid păsărit (Popular Tocilescu). –
Mr.,
megl. di, istr. de. Lat. de (Pușcariu 491; Candrea-Dens., 474; REW 2488; Tiktin);
cf. it. di, prov.,
fr.,
cat.,
sp.,
port. de. Cf. cuvîntul următor. În compunerea
de-a forma cu
s. și
adj. un mare număr de locuțiuni
adv. Cf. Moser 418-20.
Comp. dacă, conj. (de cînd, cînd, introduce o subordonată temporală; cu condiția, introduce o subordonată condițională), rezultat al lui
de și
că, cf. fr. dès que sp. desde que. Compunerea ar putea fi romanică, forma intermediară
deacă, cu
e diftongat, apare în
sec. XVI-XVII (Tiktin și Scriban o consideră a proveni de la
de și
ca).
Cf. N. Drăganu,
Conj. de și dacă, Dacor., III, 251-84. Miklosich,
Et. Wb., deducea din
rom. rut. dak „astfel”,
bg. dakle „astăzi”, ceea ce nu pare posibil (
cf. Berneker 177).
Decît, conj. (
ca, introduce al doilea membru al unei comparații de neegalitate; ci, mai curînd, contrapune un concept afirmativ unui concept negativ anterior; numai, doar, funcție
adv.), de la
de și
cît (
cf. numaidecît, adv., imediat;
nicidecît adv., în nici un caz).
Deci, adv. (atunci; prin urmare, așa fiind, introduce concluzia unui silogism), de la
de și
aci (
înv.,
deci),
cf. de aci înainte, fr. dorénavant. Din, prep. (de la, indică punctul de plecare, începutul, momentul inițial, cauza, materia, instrumentul, modul, partea),
comp. de la
de și
în (în texte din
sec. XVI,
deîn, den).
Cf. dintre, prep. (de)
comp. de la
de și
între, cf. gal. înv. dentre; dintru, prep. (de la),
comp. de la
de și
întru. –
Din (
mr.,
megl. din) formează de asemenea
loc. adv.,
cf. dinafară; dinapoi; dinăuntru; dincoace; dincolo; dindată etc. În general, acestor
comp. le corespund formațiile respective cu
prep. în: înafară, înapoi, etc.
Cf. dar.de (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)de interj. – Ia te uită, asta-i acum (exprimă o reticență, adesea pur și simplu emfatică).
Var. (
Mold.)
dec, deh. –
Mr. de. Creație expresivă,
cf. ngr. ντέ,
alb.,
sb.,
cr. de. Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 275 credea că este vorba de un cuvînt dac.
de (Marele dicționar de neologisme, 2000)DE1- pref. „eliminare, opoziție, îndepărtare, separare”. (< fr.
dé-, cf.
lat. de, fără)
de (Marele dicționar de neologisme, 2000)DE2- elem. des-.
de (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)de conj.
1. dacă:
de vrei, de nu vrei; 2. încât:
plânge de ți se rupe inima. [Probabil identic cu cel precedent].