cutare - explicat in DEX

cutare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUTÁRE¹ pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccutalis.

cutare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUTÁRE² cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ Proces de îndoire a stratelor și de formare a cutelor sub acțiunea mișcărilor scoarței terestre. – V. cuta.

cutare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cutáre adj. – 1. Unul, acesta. – 2. (Pron. indef.) Un oarecare. – Megl. cutari. Lat. eccum talis (Cipariu, Gram., 260; Diez, I, 142), cf. it. cotale, tosc. cosare. Cf. și tare, acătării.

cutare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CUTÁRE¹ (‹ cuta) s. f. Acțiunea de a (se) cuta. ♦ (GEOL.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pămîntului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, avînd ca rezultat formarea cutelor. Se deosebesc: c. orogenă, c. cratogenă, c. intermediară.

cutare (Dicționaru limbii românești, 1939)
cutáre pron. indef. (var. din acătare). O persoană saŭ un lucru oare-care: cutare om, cutare femeĭe, cutare lucru; cutăruĭ om, la cutare om, cutăruĭa, luĭ cutare; cutăreĭ femeĭ, cutăreĭa; cutarĭ (și cutare) oamenĭ.

cutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cutáre¹ adj. pr. m., g.-d. cutắrui; f. cutáre, g.-d. cutắrei; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutắror

cutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cutáre² pr. m., g.-d. cutắruia; f. cutáre, g.-d. cutắreia; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutắrora

cutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cutáre³ (încrețire) s. f., g.-d. art. cutắrii; pl. cutắri

cutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*cutare⁴ (nume de persoană imaginar) s. m., art. lui cutáre

cutare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cutare pr. și m. o persoană oarecare, cineva sau ceva anumit: cutare a venit. [V. acătare].