cumpli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cumplí (-lésc, -ít), vb. –
1. A omorî, a extermina. –
2. (
Refl.) A muri, a deceda.
Lat. complere, transformat în *
complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR);
cf. it. compiere, prov.,
cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt
înv. (
sec. XV) cu ambele sensuri. –
Der. cumplit, adj. (
înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor);
cumplit, s. n. (
înv., totalitate, integritate; margine, limită);
cumpliciune, s. f. (
înv., cruzime);
cumplitate, s. f. (
înv., avariție);
cumplitură, s. f. (
înv., deces).