cloroform (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOROFÓRM s. n. Compus organic al clorului, lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic, întrebuințat în medicină ca narcotic, anestezic etc. – Din
fr. chloroforme.cloroform (Dicționar de neologisme, 1986)CLOROFÓRM s.n. Lichid volatil incolor, care este un compus organic al clorului și se folosește în medicină. [< fr.
chloroforme].
cloroform (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLOROFÓRM s. n. compus organic al clorului, lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic și gust dulceag, folosit în medicină, ca solvent etc.; triclormetan. (< fr.
chloroforme)
cloroform (Dicționaru limbii românești, 1939)*clorofórm n. (d.
clor și
-form din
formic, căcĭ cloroformu reprezentă [!] acidu formic în care oxigenu ar fi înlocuit pin [!] clor).
Chim. Un lichid incolor oleaginos cu un miros eterat și produs pintr´un [!] amestec de alcool, de clorură de calce [!] și de calce stinsă (CH Cl
3). Cloroformu are proprietatea de a te adormi și de a suspenda complet sensibilitatea și de aceĭa e întrebuințat în chirurgie. Se maĭ numește și
metan triclorat. A fost descoperit de chirurgu englez Simpson la 1874.
cloroform (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clorofórm s. n.cloroform (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cloroform n. substanță lichidă compusă din alcool și din clorură de calce, care provoacă o completă nesimțire.
cloroform (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLOROFÓRM s. n. Compus organic al clorului, lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic, întrebuințat în medicină ca narcotic, anestezic etc. — Din
fr. chloroforme.