chiorăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CHIORĂITÚRĂ,chiorăituri, s. f. Chiorăială. [Pr.: -ră-i-. – Var.: ghiorăitúră s. f.] – Chiorăi + suf. -tură.
chiorăitură(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CHIORĂITÚRĂ,chiorăituri, s. f. Chiorăială. – Din chiorăi + suf. -(i)tură.
chiorăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) chiorăitúră/ghiorăitúră(-ră-i-) s. f., g.-d. art. chiorăitúrii/ghiorăitúrii; pl. chiorăitúri/ghiorăitúri
chiorăitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CHIORĂITÚRĂ,chiorăituri, s. f. (Pop.) Chiorăială. [Pr.: -ră-i-. — Var.: ghiorăitúră s. f.] — Chiorăi + suf. -tură.