chior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi.
2. (
Reg.; adesea substantivat) Orb.
3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine.
4. (Adesea substantivat) Sașiu.
5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) astupat.
6. (În
expr.)
Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate;
b) vorbe lipsite de conținut.
A nu avea para chioară sau (rar, substantivat)
a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Din
tc. kör.