chintesență - explicat in DEX



chintesență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. 2. (În filozofia antică) Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cerești. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – Din fr. quintessence.

chintesență (Dicționar de neologisme, 1986)
CHINTESÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) A cincea esență, substanță eterică considerată de alchimiști ca al cincilea element în afară de pământ, apă, aer și foc. 2. Esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-un lucru, într-o operă etc. [Var. cvintesență s.f. / < fr. quintessence, cf. lat.sc. quinta essentia – a cincea esență].

chintesență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc). 2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence)

chintesență (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHINTESÉNȚĂ s. f. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – După fr. quintessence.

chintesență (Dicționaru limbii românești, 1939)
*chintesénță f., pl. e (fr. quintessence, după latinu scolastic quinta essentia, a cincea esență). În filosofia scolastică, substanță foarte subtilă care era considerată ca al cincilea element. Azĭ, esență, partea cea maĭ subtilă și maĭ prețioasă din ceva: chintesență de mizeriĭ (Em.). – Fals -zență.

chintesență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!chintesénță (chin-te-/chint-e-) s. f., g.-d. art. chintesénței

chintesență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. Esența cea mai pură și mai concentrată a unei substanțe, a unui lucru, a unei doctrine etc. 2. (În filosofia antică) Al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, neschimbător, care intră în componența corpurilor cerești. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] — Din fr. quintessence.