cenobit - explicat in DEX

cenobit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.

cenobit (Dicționar de neologisme, 1986)
CENOBÍT s.m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire sau într-o comunitate monahală. [< fr. cénobite, cf. lat. coenobita].

cenobit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CENOBÍT s. m. călugăr care trăiește într-o mănăstire. (< fr. cénobite, lat. coenobita)

cenobit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Fr. cénobite (lat. lit. coenobita).

cenobit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cenobít m. (lat. coenobita, vgr. koinobiátes). Călugăr din cenobiŭ. – Și chinovit (după ngr.). – Fem. -ítă, pl. e. V. anahoret.

cenobit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cenobít s. m., pl. cenobíți

cenobit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cenobit m. călugăr care trăiește în comun cu alții. V. chinovie.

cenobit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. — Din fr. cénobite, lat. coenobita.